Bătălie încinsă pentru Primăria Galați… Uăp-uăp, Primăriaaaa meaaaa


Notă personală*: în 2016, Eugen Durbacă, cel care minte în fiecare campanie electorală și cel care a distrus orașul, încă are 20% ….. DACĂ IESE INDIVIDUL PRIMAR, ORAȘUL SE VA ÎNTOARCE ÎN EPOCA DE GHEAȚĂ!


Sursa: Monitorul de Galați…

Toate sondajele făcute în perioada campaniei electorale arată că patru dintre cei 12 candidaţi erau preferaţi de electorat, cu o intenţia de vot situată  în jurul valorii de 20 de procente. Doi dintre aceştia s-au desprins în ultima săptămână de restul plutonului. Cât priveşte prezenţa la urne, se estimează că nu va depăşi jumătate din numărul celor înscrişi pe listele  electorale.

Nicuşor Ciumacenco (PNL), Eugen Durbacă (ALDE), Ionuţ Pucheanu (PSD) şi Marius Stan (PUNR) au ocupat primele patru poziţii în toate sondajele realizate în campania electorală, indiferent dacă erau comandate de partidele din care fac parte sau de factori independenţi politic. Acelaşi rezultat reiese şi din ultimul sondaj, făcut la începutul acestei săptămâni (în zilele de 30 şi 31 mai) de Asociaţia Edu Tech la solicitarea PNL Galaţi.

Ciumacenco şi Durbacă, marii favoriţi

Chestionarea s-a făcut pe un eşantion de 1.094 de persoane, din toate cartierele oraşului, prin metoda door-to- door (din uşă în uşă), marja de eroare fiind de 2,9 %.
Prima poziţie, în preferinţele celor care au declarat că vor veni sigur la vot, o deţine Nicuşor Ciumacenco (PNL) – 24,2%, urmat de Eugen Durbacă (ALDE) – 20,9%, Marius Stan (PUNR) – 16,3%, Ionuţ Pucheanu (PSD) – 15,1%, Cătălin Cristache (PMP) – 3,7%, Iulian Nicuşor Aramă (PSRo) – 1,1%, restul candidaţilor fiind creditaţi cu mai puţin de un procent. Numărul celor care susţin că merg sigur la vot, dar care nu erau încă hotărâţi la momentul chestionării, se ridica la 15,5%.
Prezenţa la vot estimată este de  56 %. Având în vedere faptul că 15-20 % din populaţie se află acum în străinătate sau în alte oraşe din ţară, fără a-şi fi schimbat şi domiciliul în actele de identitate (în care figurează drept gălăţeni), rezultă că prezenţa reală la vot ar putea fi de doar 46 % din totalul celor înscrişi pe liste. Estimarea este confirmată şi de numărul celor veniţi la urne în mediul urban la alegerile din 2012 – 49,9% şi 2008 – 45,7%.

Profilul electoratului

81 % dintre votanţii lui Eugen Durbacă au vârsta de peste 40 ani şi doar 19 % – de până în 40 ani. Majoritatea sunt bărbaţi (56%), şi doar jumătate din electoratul său utilizează Facebook-ul.
78 % dintre votanţii lui Ionuţ Pucheanu au peste 40 ani, doar 22 % – de până în 40 de ani. 55% din electoratul lui foloseşte canalul de socializare de pe internet.
70 % dintre votanţii lui Marius Stan au peste 40 ani iar 30 % au până în această vârstă. Este votat de  51 % femei şi 49 % bărbaţi, 57% din electoratul său are cont pe canalul de socializare de pe internet.
64 % dintre votanţii lui Nicuşor Ciumacenco au peste 40 ani şi 36 % – sub 40 de ani. Profilul electoratului său este compus din 53 % femei şi 47 % bărbaţi. Mai mult decât orice alt candidat Ciumacenco depinde de votul oamenilor cu studii superioare, aceştia reprezentând 26% din totalul electoratului său.  În celelalte  trei cazuri, au absolvit o facultate 12% din votanţii lui Durbacă, 13% din votanţii lui Pucheanu şi 18% din electoratul lui Stan.

Favoritul sondajelor

Nicuşor Ciumacenco a fost declarat favorit şi în sondajul independent IRES, comandat şi prezentat în urmă cu două săptămâni, pe 18 mai de postul naţional Digi24, cu ocazia dezbaterii electorale organizate cu candidaţii din Galaţi. Raportat la voturile exprimate  în urmă cu două săptămâni, situţia se prezenta la modul următor: Nicuşor Ciumacenco (24,7%), Marius Stan (22,7%), Eugen Durbacă (20,3%) şi Ionuţ Pucheanu (14,4%).
Până şi în publicaţia de campanie a partidului lui  Eugen Durbacă, intitulată ”Galaţi – 2016” şi distribuită gratuit în aceste zile, candidatul PNL este cotat cu şanse bune de câştig. Astfel, conform unui sondaj C.CS.P. realizat la comanda partidului condus de Durbacă în urmă cu o lună (la începutul campaniei, în perioada 5 – 10 mai) pe 1.100 de persoane, situaţia ar fi următoare: locul întâi l-ar fi ocupat, în urmă cu o lună, Eugen Durbacă (ALDE) – 25%, urmat extrem de aproape de Nicuşor Ciumacenco (PNL) – 23%, Ionuţ Pucheanu (PSD) – 16% şi Marius Stan (UNPR) – 13%. Situaţia a fost schimbată, aşa cum arată sondajulEdu Tech din această săptămână.
Concluziile analiştilor politici
În condiţiile în care, conform sondajului din această săptămână, diferenţa dintre primele locuri şi următoarele poziţii se menţine mare, este extrem de puţin probabilă o răsturnare spectaculoasă a intenţiei de vot.
În mod clar, lupta se dă între Nicuşor Ciumacenco (24,2%) şi Eugen Durbacă (20,9%), pe care îi despart mai puţin de patru procente. Avantajulprimului este intenţia  de vot superioară, în vreme ce atuul lui Durbacă îl reprezintă electoratul în vârstă şi disciplinat, care se prezintă de obicei la vot.  În aceste condiţii, trendul lui Ciumacenco poate fi menţinut doar dacă va exista o prezenţă bună la urne.


e9097317011462e9e2cf9de2ae68cfcf_XL

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s