Cum au fost zilele petrecute cu controlorii TRANSURB din Galați


În zilele de 29 și 30 martie am fost controlor voluntar, primul din țară, având în vedere că programul CONTROLOR PENTRU O ZI a pornit la inițiativa mea. De pornit a fost simplu, am mers, am vorbit și-au acceptat. Apoi cu nerăbdarea caracteristică unui copil am așteptat zilele de lucru, care trebuie să recunosc, au fost cu momente relaxante dar și cu momente-n care controlorii erau amenințați sau înjurați. Nu de puține ori erau înjurați de la distanță, din mașini personale.

Ce specimene avem:

  • oameni cu legimitații false de poliție sau cu alte însemne ale altor instituții românești: SRI, Guvern, etc.
  • oameni cu insigne false (de jucărie) de poliție
  • bețivii și țiganii, care-s de cele mai multe ori recalcitranți.
  • tinerii care uită să capseze, ori capsează-n fața ta

 

Sunt totuși dezamăgit de tineret, având în vedere că toți știau unde mă aflu. Le-am scris pe grupurile de controlori din oraș că sunt în Reg. 11 Siret, General, etc. însoțit de 2 agenți de poliție și mai ales i-am rugat să-și capseze biletele, dar ce să vedeți, CAPTURA LA TINERI A FOST IMPRESIONANTĂ CHIAR ȘI CU AJUTORUL DIN PARTEA MEA.

Programul este deschis tuturor. Tot ce trebuie să facă este să-mi dea un mesaj privat aici și să-mi spună când vor și cât timp. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s