Drama municipiului Galați! Invitație la Galați, pentru domnul premier, Dacian Cioloș


Domnule premier, Dacian Cioloș, probabil mă știți. Sunt cel care în 2015 v-a oferit cadou un album cu orașul Galați, prin domnul Dragoș Pîslaru. Un album cu dedicație specială pentru dumneavoastră, un album ce cosmetizează un oraș care trăiește o dramă. Orașul și implicit cei 306.000 locuitori, din 1989 trăiesc o dramă. Care parcă nu se mai termină.

În trecut Galațiul era numit: Perla Moldovei, Mica Odesă, Orașul Teilor… iar acum poate fi numit Cea Mai Mare Zonă Defavorizată din România, Orașul Maidanezilor, Orașul Garajelor, Orașul Gropilor, etc.

Eu i-am dat Galațiului, porecla de Orașul Pheonix, pentru că s-a ridicat din propria-i cenușă după ce a fost distrus, pe rând de: ruși/sovietici, tătari, nemți, americani, englezi, greci, otomani, de mai multe ori, cu diferite ocazii: războaie mondiale, răscoale, simple năvăliri, ș.a.m.d. Din 1945, cel puțin așa se spune, suntem în pace. În plină pace, popoarele și-au dat mâna și-au renunțat la războaie, cel puțin majoritatea, printre care și Poporul Român, care a fost implicat în cel de-al 2-lea război mondial, fără voia lui, ci din cauza celor 2 dictatori, Stalin și Hitler. După 1990 relațiile dintre popoare s-au îmbunătățit, deci și economia trebuia să crească.

Dar pentru Galați, taman invers s-a întâmplat. Dacă după distrugerile popoarelor mai sus amintite orașul și-a revenit, după distrugerea sistematică la care este supus din 1990 încoace, pare că va deveni Valea Jiului 2. Un municipiu cu 306.000 locuitori (din comunicatul I.N.S. din Iulie 2015), declarat Zonă Defavorizată…..

Dramele lui au fost și sunt multe….. dacă în trecut aveam incendieri, jafuri, bombardamente, în prezent avem asasinat economico-social. Vânzarea Combinatului Siderurgic, vânzarea Șantierului Naval, distrugerea Pescogal, distrugerea mai multor fabrici, distrugerea lentă a centrului istoric, distrugerea pădurii pentru a face loc unui cimitir (bine, asta a contribuit la poluare masivă) au atras un șomaj extrem de mare, de 10% și plecarea a peste 70.000 de cetățeni.

Mai de actualitate domnule premier orașul nostru are căldură „pe sub mână”, a avut apa caldă sistată în perioada aprilie – septembrie 2015, cine știe ce o să fie și la anul. De ce s-a ajuns aici?! Răspunsu-i simplu: politicienii au încurajat pomana, luxul pe datorie! (DA, AM SCRIS LUXUL, DEȘI APA CALDĂ, LUMINA, CĂLDURA, NU REPREZINTĂ LUX CI NECESITĂȚI, PACHET STANDARD CA SĂ ZIC AȘA). O parte din țiganii din oraș care n-au plătit un leu pe utilități vreodată ori pe chirie…. – țigani aduși în centru „pentru a se civiliza”, dar de fapt pentru a distruge casele de epocă vânate de rechinii imobiliari (chiar în perioada 2012-2016 orașul a pierdut cel puțin 8 clădiri de epocă și vor mai fi și altele)- . Altă cauză a fost lipsa verificărilor în urma debranșărilor de la rețeaua locală de căldură și de apă caldă. Vă imaginați domnule premier, un oraș cu peste 90.000 de apartamente (este pe locul 2 în țară, evident locul 1 fiind ocupat de București, iar locurile 3 și 4 de Iași și  de Cluj-Napoca), să aibă numărul de centrale de apartament în creștere și concomitent cu această creștere și consumul de apă caldă/căldură să rămână constant ori ba mai mult, SĂ CREASCĂ, odată cu montarea de repartitoare pe calorifere?! Evident, centralele de apartament erau doar pe post de bibelou, iar cetățenii binevoitori nu erau debranșați pentru că nimeni de la fostul APATERM nu a fost trimis să încheie proces verbal de constatare. Acest lucru, adunat cu rău-platnicii tolerați de politicienii corupți, pentru a nu pierde voturi (vă mai dau un exemplu de cinism: când a venit fostul premier Victor Ponta în cartierul Micro 39 din Galați, oamenii au primit apă. La câteva zile au fost deconectați din nou), a adus Galațiul în situația incredibilă de a deveni un oraș focar de infecție! Poate cel mai mare focar de infecție din lume, pentru că pe lângă apa caldă și căldura sistate, multe asociații de proprietari nu au nici apă rece, iar în 2016, la 2-3 zile primesc apă cu cisterna!

Altă dramă, care poate le atrage pe toate, este drama de a fi reprezentat în Parlament de politicieni incapabili, care nu vor binele Țării și implicit binele orașului. Avem parlamentari de carieră care nu au ieșit la rampă când orașul nu e trecut la reședință regională în niciun proiect de regionalizare, când orașul a fost eliminat de pe planul general de transport, când direcții și sedii administrative se mută de la Galați la Constanța sau Iași, când primele 200 de firme care țin în viață întreg județul, au fost obligate să plătească dările la Constanța (unic în țară), ș.a.m.d. Din 1990, politicienii gălăţeni nu au mai făcut front comun pentru susţinerea unor proiecte de interes major pentru infrastructura judeţului!!! Când vin să ceară voturi, au aceeași placă: am proiecte aproape de finalizare, sute de proiecte, toate cuprinzând autostrăzi, aeroporturi, poduri, drumuri de centură, drumuri expres și alte minciuni electorale ce ne-au fost servite din 1990 încoace, iar dacă-i întrebi ce proiecte au fost terminate, implementate, dau din umeri și pun insuccesul în cârca adversarilor politici, care de fapt le sunt prieteni. Pe toți îi „nemulțumește”, de exemplu, Planul General de Transport, dar nimeni nu face ceva în această privință! DOAR DISCUTĂ DISCUȚII ȘI VORBESC VORBE!

Nu au fost în stare nici măcar dupa episodul cu pericolul de spargere a digului de apărare a văii orașului, împotriva Dunării, să facă un plan, un proiect de refacere totală a digului, iar acum, dacă din nou apele Dunării se ridică, peste 10.000 de persoane se pot trezi cu agoniseala de o viață distrusă de apele fluviului. Dar evident, că vor avea grijă ca la un dezastru să se pozeze cum oferă ajutoare și vor anunța iar proiecte…


Domnule Premier, Dacian Cioloș, închei aici, pentru că voi începe în curând să plâng când mă gândesc că orașul nostru avea 20 de consulate și 1 viceconsulat, că a avut primul aeroport provincial din Regatul României (prima cursă aeriană internă a fost între Galați și București în 1926), că a fost sediul Comisiei Europene a Dunării, că a fost cel mai cunoscut oraș al micilor principate și că Alexandru Ioan Cuza s-a gândit o vreme ca Galațiul să devină capitala Principatelor Unite Române! De la capitala Țării, la orașul cu borduri schimbate și vopsite, cu panseluțe schimbate și cu gropi împopoțonate! De aproape 10 ani nu am mai văzut un tramvai, un troleibuz sau un autobuz nou-nouț, doar la mâna a 2-a, pentru că Galațiul și Gălățenii sunt considerați „chestii la mâna a 2-a”. De la deschideri de fabrici în trecut ce aduceau locuri de muncă, nivel de trai crescut și popularitate orașului, acum am ajuns să ne bucurăm de câte un lanț străin de centre comerciale, care scot banii afară din țară și pe micii afaceriști români îi omoară…

Vă rog frumos, alături de ceilalți 305.999 de gălățeni să dispuneți urgent un plan de salvare a municipiului Galați.Vă invit să în oraș, vă voi fi ghid pentru ziua petrecută aici, vă voi duce cu mijloacele de transport în comun, în aproape toate cartierele să stați de vorbă cu oameni din diferite categorii sociale, vă voi prezenta problemele orașului, avantajele care ne-au mai rămas, ș.a.m.d.

Soluții sunt multe, dar pentru început, un drum expres sau o autostradă pe ruta Galați-Brăila-Buzău-Ploiești ori pe ruta Galați-Brăila-Călărași-Silistra (care ar ridica și municipiul Călărași, mort după episodul SIDERCA). Deși aglomerarea urbană Galați-Brăila-Măcin, cu aproape 600.000 de locuitori este a 2-a aglomerare a țării, ce poate relansa economia zonei de est, nu este privită cu ochi buni de politicieni, pt. că investițiile aduc nivel de trai crescut, iar nivelul de trai crescut aduce omului „independența electorală” sau „imunitatea la mâncarea electorală” din această cauză nu se face nimic aici și politicienii din Galați care-s din 90 aceeași (cu mici excepții) ridică din umeri acuzându-se reciproc în fața camerelor de luat vederi și făcând afaceri la adăpostul nopții …. Mai multe vă voi trimite pe adresa electronică.

MIE-MI PASĂ DE GALAȚI! DUMNEAVOASTRĂ?!

Cu respect,

cetățeanul Raabis Ștefan Bădiță, gălățean de 25 de ani!


#DacianCioloș    #RaabisȘtefanBădiță   #DramaGalațiului   #ÎmipasădeGalați


P.S.: Aici sunt câteva dintre #RuineleGalatiului


Anunțuri

10 gânduri despre “Drama municipiului Galați! Invitație la Galați, pentru domnul premier, Dacian Cioloș

  1. Multumesc pentru sfaturi! 🙂 Voi face lucrurile astea, dar unele necesita bani, destul de multi. Intradevar, niciodata nu ma voi afisa cu politicienii toxici. 🙂 Nu ne reprezinta niciun toxic, indiferent de partid. Nu partidele au distrus tara, ci cei care au condus-o!

    Apreciază

  2. Vrei să faci intradevar ceva pentru Galați si in viitor să ai șanse să devii primar așa cum îți dorești?
    1-fonduri europene. Arată că știi să accesezi fonduri europene(cum de altfel nimeni din adm locală habar n-are), mai ales pentru transportul in comun. Demasca influenta negativă a lui durbaca la transurb dacă ai dovezi.
    Trebuie să te ții mereu departe de indivizi gen durbaca, nica, dobre, ciuca, paslaru turnatorul si mulți alții de teapa asta care au făcut numai rău orașului.
    -vino cu o mentalitate nouă, panourile tale electorale să fie investițiile din fondurile europene făcute din pasiune și iubire pentru Galați, nu cum fac mutrele astea triste pe cearceafuri sau corturi de consultanță.Dacă vrei un exemplu de genul ăsta, in jijila tulcea este un om invalid care se pricepe la fondurile europene. Poate ca ai avea ce învăța de la el.
    2- economia va atrage infrastructura spre noi. Încă suntem in cădere. Nimeni nu face străzi spre noi fiind fără nici o perspectivă. Trebuie pus foarte mare accent pe revigorarea economică. Cred ca trebuie găsiți aliați in mediul universitar. Costică voicu de la zi nu are ce cauta director acolo, e un incapabili pus pe linie de partid.
    3 -caută iubitorii orașului, organizează întâlniri cu ei. Ai grijă să nu aparțină de vre-un partid. Majoritatea sunt tineri și au potential.
    4- trebuie să fii tare, să ai răbdare și să te maturizezi. Eu te am criticat altădată fără însă a te jigni doar pentru faptul că ai idei fanteziste si nu iei in calcul mediul politic toxic.
    5- dacă prin absurd te vei apuca de fonduri europene, fă ți dosar cu copii de pe documente, in caz de se trezește să și le însușească vre-un politician, să ai dovezi si să îl poți trimite în vacanță.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Sa dea Dumnezeu ca strigatul tau sa ajunga unde trebuie!Ma bucur ca esti tanar iar prin atitudinea ta imi demonstrezi ca iti pasa si asta inseamna ca esti„PATRIOT”!Da Doamne cati mai multi ”TINERI PATRIOTI” in tara noastra ca doar asa mai poate fi salvata!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Ati distribuit acest articol si pe pagina dl. CIOLOS ? POATE NU A VAZUT -AUZIT! CA E MULTE TREBI IN TARA ASTA….😭
    GALATENI DACA SUNTEȚI CU ADEVARAT GALATENI HAIDETI FRATILOR SA FACEM CEVA! MURIM ASFIXIATI IN GUNOAIE SI MIZERIE!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Firme care angajeaza oameni cu contract de munca nedeterminat si cand verifici la casa de pensii te trezesti ca ai lucrat 4,8,10 zile pe luna ca la pincpong,cand de fapt lucrezi luna intreaga ba si sambetele. Te duci la ITM sa verifici contractul si ti se spune ca ti-ai facut cerere de CFS semnata de nu stiu cine ti se pierde sesizarea.Apoi dai firma in judecata pentru fals si uz de fals si te poarta pe drumuri.Asta se intampla la Galati se incalca drepturile omului.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Mare dreptate aveti domnule.Dar intr-o tara unde se promoveaza spaga,dispretul fata de cetateni si nonvaloarea speranta nu mai exista.Spalatul creierului de mas media e sport national.De acceia in curind vor mai pleca o serie de valori.Pacat.Patriotismul a disparut si respectul pentru oameni.Citi sunt ca d-voastra????????

    Apreciat de 1 persoană

  7. ne te saturasi ? eu unu mam saturat sa tot postez sa ma lupt cu ei etc…iti zic direct ,pana nu se pune mana pe ranga si batuti ,se va degrada orasul si mai si

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s