Decăderea C.F.R., episodul 1: M703 = Galați – Bârlad


Niciun comentariu nu mai are rost, atunci când vizitezi magistrala 703 (magistrală secundară pe ruta Galați – Berești – Bârlad)….

Propun MINISTERULUI TRANSPORTURILOR, implicit domnului ministru Costescu, următorul plan de salvare a clădirilor stațiilor feroviare:

În toată România există astfel de clădiri distruse și în toată România există familii fără case! Eu zic ca stațiile să fie reabilitate, iar familiile angaje și încredințate cu păstrarea clădirilor, vânzarea biletelor și evident clădirea concesionată pe 99 de ani acelei familii (cu concesiune moștenită, astfel oamenii au loc de muncă, au o casă, își pot crește copiii, le merge pensia, sunt angajați cu forme legale, prestează o muncă de impegat de mișcare, vânzător de bilete dar și paznic de triaj – la stația Tg. Bujor este un triaj – etc)

Mai jos aveți imagini filmate de mine de pe magistrala 704, dar și fotografii cu stațiile de pe această linie!



Mai jos aveți un articol din Viața Liberă, vechi din 2009 (dar am schimbat unele date, pt. a fi cât mai actualizat)


Tuluceşti – încă i se mai zbate o vână
Staţia CFR de la Tuluceşti nu arată grozav. Pare pe jumătate abandonată, chiar dacă încă mai foloseşte scopului pentru care a fost construită. Cum zic ţăranii despre muribunzii aproape de Marea Trecere: de-abia i se mai zbate o vână. Ai face bine să nu cauţi să cumperi bilet. Nu îţi va vinde nimeni. Câţiva lucrători CFR care descarcă nişte piese dintr-o Dacia papuc ne explică faptul că putem cumpăra bilet direct de la conductor, în tren. „Pentru 3-4 bilete vândute pe zi este o prostie să mai ţii un casier angajat”, sunt de acord ceferiştii cu situaţia. Pancarda afişată pe faţada staţiei ne lămureşte că pe aici trec zilnic trei perechi de trenuri. Toate personale şi toate pe relaţia Galaţi-Bârlad şi retur. Înainte de 1989 treceau pe aici nouă perechi de trenuri, adică de trei ori mai multe, iar vagoanele erau ticsite de oameni. Acum este pustiu… Pietrele crăpate ale peronului parcă tânjesc după călători. După îmbrăţişări de despărţire sau săruturi de bun găsit. Ca altădată… „Noroc cu oamenii ăştia care-s chiriaşi la etaj, că altfel se dărâma gara. Nu-i mai satură amarul pe hoţi de atâta furat!”, face o evaluare-blestem o bătrână de la casele învecinate. A ieşit să priponească o iapă acolo unde cândva era părculeţul staţiei CFR. Buruieni peste tot. Şi mizerie. Se vede treaba că nimănui nu-i mai pasă.


Frumuşiţa – dezastru cu damf de fecale
Clădirea gării Frumuşiţa a fost cândva o bijuterie. S-a ridicat pe la 1895, din banii statului român. În 1946 a fost reconstruită conform proiectului original, după ce a fost bombardată de aviaţia germană. A rezistat unei istorii de 114 ani pentru a claca la întâlnirea cu tranziţia. Acum, gara Frumuşiţa este o ruină sinistră, cu damf de fecale şi urină. S-a furat tot. Uşi, geamuri, pardosele, acoperiş… Se vede cerul prin ea. Şi se vede, cumva cinic, şi cartierul cu case noi din apropiere. Până şi pancardele de tablă care anunţau intrarea în gară au fost furate. Doar literele din cărămidă, de pe fronton, au rezistat. Atât cât să marcheze spre aducere aminte dezastrul. Probabil că în vreo doi-trei ani hoţii îşi vor desăvârşi opera şi clădirea va dispărea cu totul. Autorităţile aruncă pisica în curtea altuia când e vorba de responsabilitate. Primarul Ion Nelu Munteanu, de la Frumuşiţa, spune că ar fi vrut să preia clădirea pentru a o transforma în locuinţă socială. Lucru contrazis de cei de la Regionala Infrastructură CFR Galaţi. „Niciunul dintre primarii de pe linia Bârladului nu a vrut să preia clădirile în chirie”, ne-a declarat directorul general Ionel Filimon.


Folteşti – oamenii refuză trenul-melc
La Folteşti situaţia pare cea mai fericită de pe toată linia. Există până şi un casier, care e şi impiegat şi de toate. Clădirea este mai recentă, de prin 1965, dar este destul de „obosită”. Nu i-ar strica nişte reparaţii. Peronul este pustiu. „Circulă cu trenul doar pensionarii, cu acele cupoane gratuite. În rest, nu prea avem clienţi”, ne explică impiegatul. Sătenii se crucesc atunci când îi întrebi de ce nu merg cu trenul. „Păi, de ce am merge cu trenul? Face o oră şi jumătate până la Galaţi, iar microzul face jumătate de oră”, spun ei. Ce-i drept, oamenii au dreptate. Între Frumuşiţa şi Galaţi e o restricţie de viteză din cauza liniei proaste şi a alunecărilor de la Brateş. Cale de 30 şi ceva de kilometri, trenul-melc nu are voie să depăşească 30 de kilmetri la oră. Iar pe alocuri se târâie mai încet decât un moşneag în cârje.


Chiraftei – maci roşii şi măgari
Halta Chiraftei avea cândva una dintre cele mai active peroane de toată linia Bârladului. Până prin 1995, sute de oameni din sat făceau naveta la Galaţi, mai ales la Combinat. Acum halta e doar o clădire amărâtă, gata să se prăbuşească, ferecată cu lacăt greu. Între şine, parcă într-un act de revoltă colectivă, câţiva maci roşii ca sângele zâmbesc soarelui fierbinte şi trecătorilor. „A noastră e şina de fier!”, par să exclame florile. Trenul opreşte la Chiraftei fix de şase ori pe zi. Şi ce dacă opreşte? Rar se mai urcă sau mai coboară cineva din ele. Vreun nostalgic sau vreun pensionar prizonier al cuponului de călătorii gratuite cu „chefereul”. Parcă spre a sublinia şi mai mult fenomenul, tocmai în momentul vizitei noastre o căruţă cu măgari trece agale peste linie. Căruţaşul nu se asigură. Oricum nu mai trece niciun tren pe aici până mai spre seară. „Nici mărfare nu mai văd, dom’le. N-au ce să mai care de la sărăcia asta de la noi”, ne spune omul.
Băleni – umbra altor vremuri
Halta Băleni are o istorie aparte. În primul rând, se află la Viile, dar poartă numele unui sat aflat la vreo cinci kilometri depărtare. În al doilea rând, a scăpat de bombele nemţeşti, deci se prezintă privitorului cu „piesele originale”, de la 1896. Cărămidă superrezistentă, „dantelărie” din piatră cioplită manual, aspect de conac nemţesc. Şi-atât… În rest, e o biată ruină, care suferă. A fost abandonată total încă din 1999. Miraculos este că încă mai e în picioare şi că lemnăria a rezistat. Doar uşile şi geamurile au dispărut într-o noapte. Românul e strângător. Este interesant cum a fost furată magazia de vizavi de gară. Jumătatea dinspre şosea e întreagă, iar jumătatea ascunsă privirii a dispărut. Ai zice că ai în faţă un decor de film. În spatele faţadei nu se află, de fapt, nimic.


CFR-ul nu-şi asumă dezastrul
Ciudat este că şefii de la CFR nu-şi asumă dezastrul. Ai zice că aceaste distrugeri se întâmplă în altă parte, nu aici, la noi. Directorul general a Regionalei CFR Călători Galaţi, Ecaterina Pricope, s-a delimitat din start de responsabilitate: „Gările sunt ale Infrastructurii. Noi eram doar chiriaşi în ele, iar situaţia a impus să renunţăm la spaţii. Nu erau rentabile”. Pe de altă parte, Ionel Filimon, directorul general al Regionalei CFR Infrastructură Galaţi, spune că situaţia este inevitabilă. „Aceste gări sunt în patrimoniul nostru, dar nu am mai primit bani pentru a le întreţine. Drept urmare, au fost închise şi sunt în conservare”, declară directorul. La remarca noastră, cum că asta nu este conservare, ci distrugere şi că e posibil ca pagubele să fie imputate cuiva, directorul general Filimon ne-a „liniştit”: „Aşa sunt românii: fură şi distrug! N-am avut bani să le asigurăm paza, dar nu era firesc să fie distruse. Nu cred în schimb că vor fi imputate cuiva distrugerile, deoarece clădirile sunt foarte vechi şi au fost amortizate”. Aşa o fi! Însă şi castelul Peleş a fost amortizat. La fel şi Palatul Prefecturii Galaţi. Hai să le demolăm şi pe astea! Că asta pare logica momentului… Gările de pe „linia nouă” sunt fantome ale căii ferate. Monumente ale jafului şi nepăsării. Ar trebui să ne fie ruşine că ne batem joc de istoria noastră… Avem două soluţii: fie le demolăm mai repede, ca să nu se mai ştie că au fost, fie le renovăm, ca să arătăm tuturor că ne respectăm trecutul. Întrebarea de căpătâi este cine (administrativ vorbind) se încumetă să ia taurul de coarne.


După un secol de „progres”, călătoria durează cu cinci minute mai mult decât în 1912
Între Galaţi şi Bârlad sunt fix 109 kilometri de cale ferată. Şi 17 halte, fără a lua în calcul punctul de pornire şi pe cel de sosire. Linia are 117 ani, dacă socotim de la momentul promulgării, de către Carol I, prin decret regal, a Legii 1577/1892 – certificatul ei de naştere. Tronsonul Galaţi-Balinteşti a fost construit în şapte ani şi a fost dat în folosinţă în anul 1899. Acum 110 ani! A urmat Balinteşti-Bereşti, terminat în 1901. Tronsonul Bârlad-Tălăşmani a fost finalizat în 1909, iar piesa de rezistenţă a investiţiei – tunelul Tălăşmani-Bereşti – a fost inaugurat în 1912. De atunci, adică de 104 ani, calea ferată Galaţi-Bârlad îşi face datoria faţă de noi.


Linia Galaţi-Bârlad, considerată de UE şi NATO obiectiv militar strategic la frontiera de est
Dacă în urmă cu 15 ani circulau pe acolo nouă perechi de trenuri, deci 18 trenuri, acum mai sunt trei perechi în care circulă, în total, în jur de 200 de oameni pe zi. În 1990, media zilnică a călătorilor pe amintita rută era de 15.000! A mai apărut o informaţie extrem de interesantă: se aude că UE şi NATO ar fi cerut României, în mod expres, să ia măsuri pentru ca linia Galaţi-Bârlad (împreună cu toate liniile paralele cu frontiera de est) să fie menţinute şi modernizate. Motivul: sunt obiective strategice în toate planurile militare defensive ale celor două organizaţii.


Episodul 2 din serialul Decăderea C.F.R. va fi dedicat Văii Jiului.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s