Propun un sistem de sensuri unice în Țiglina 4


După cum am promis unor locuitori din Țiglina 4, am fost în cartier pentru a „recolta” câteva fotografii de la fața locului pt. a rezolva problemele traficului aglomerat pe străduțele înguste din cartierul Țiglina 4. Ca un făcut, toate străzile sunt înguste, chiar și cele mai circulate 2 străzi: Strada Oltului care poate fi făcută bulevard, cu ușurință, datorită lungimii ei de 3 kilometri (puțini știu că Strada Oltului are o ramură care ajunge în spate la Dedeman, paralel cu centura) și Strada Barboși, în lungime de 1 kilometru.

Prin acest sistem de sensuri unice, sunt sigur că traficul va fi degajat și pe străduțele lăturalnice (căci aici e problema cea mai mare, străduțe înguste cu 2 sensuri și folosite pe post de parcare!!)

Totuși, cea mai marcantă propunere a mea este cea a Bulevardului Constantin Levaditti, adică unirea str. Levaditti cu Petru Groza, dar schimbarea numelui în Bulevardul Levaditti. Str. Petru Groza ar urma să fie cuprinsă doar între Grădinița Licurici – Pizzeria D’Agostino – Str. Barboși.

În urma acestei extensii (care nu este vizibilă total în hartă), Bulevardul Levaditti ar avea 3 kilometri (pornind din nordul Cimitirului Sf. Lazăr – intersecția cu centura și oprindu-se-n ramura străzii Oltului către Dedeman).


Dar să nu mai zăbovim și sistemul să-l privim!

SENS UNIC M17


 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s