AVANTAJELE SECTORIZĂRII MUNICIPIULUI GALAȚI


Sunt primul și singurul care s-a gândit la sectorizarea municipiului Galați și pe lângă sectorizare și redefinirea limitelor cartierelor, comasarea celor mici în câteva mai mari, pentru o identificare clară și simplă. Am văzut acest model cu mini-primării la Cluj-Napoca unde din tramvai am zărit „Primăria cartierului Iris”. Am înțeles că se oficiau și căsătorii, pe lângă încasări de taxe și impozite, dar și audiențe.

Sectoarele vor fi în număr de 5, iar cartierele în număr de 14.

Sectoarele au și identitatea lor separată, Brateșul cu Vatra Orașului fac parte din vechiul Galați, cel de epocă, iar Vlaicu, Țiglina și Dunărea fac parte din orașul nou, cel construit în perioada 1950 – 1990.

Avantajele și câteva reguli ale sectorizării sunt:

  • Comunicare mai bună între autorități și cetățeni
  • Consiliile cetățenești (între 10-20 de cetățeni) care au datoria de a comunica cu autoritățile orice problemă ridicată de către oameni.
  • Membrii consiliilor cetățenești pot fi aleși pe bază de voluntariat sau chiar dintre președinții de asociații de proprietari.
  • Consiliile cetățenești au dreptul să ceară audiență separată în sectoarele lor cu fiecare dintre consilierii locali, primar, ori viceprimari sau cu administratorul public al orașului.
  • Președintele consiliului cetățenesc, sau primarul sectorului (pe bază de voluntariat), are obligativitatea de a ține 2 ședințe pe lună la care vor participa cel puțin 2 consilieri locali sau directori de deconcentrate. (indiferent de partid, deoarece consilierii sunt aleși pentru a face administrație nu politică)
  • Sediile primăriilor de sector vor fi cam în centrul fiecărui sector, pentru o distanță cât mai egală. De exemplu în Piața General Berthelot pentru Aurel Vlaicu, în zona Parcului CFR pentru Brateș, în zona Potcoava pentru Vatra Orașului, în Piața Siderurgiștilor pentru Țiglina și în zona Neacșu pentru Dunărea.

Sectorizare

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s