Indicator avem, parc la ce P.L.M. ne mai trebuie?!


Astăzi, când mergeam către școală, observai în treacăt un indicator rutier, amplasat în Piața Siderurgiștilor, cu direcție locală către Parcul Industrial. Parc care nu este activ de mult timp, deși este primul din România!!! Nu avem nicio firmă în el și tot s-au sifonat banii publici, cea mai mare grosolănie fiind cabina paznicului de la intrare, care a costat peste 900.000 de lei ( 9 miliarde de lei vechi – 200.000 de euroi).

Vorba mea, INDICATOR AVEM, PARC LA CE P.L.M. ne mai trebuie?!

parc


Vedeți mai jos, ceva despre Parcul Industrial Galați, de prin diverse articole:

Analiză VL/ FĂRĂ ACTIVITATE din 2006, Parcul Industrial Galaţi riscă să fie DESFIINŢAT: (Anca Melinte, ianuarie 2015 – VLG):

* Curtea de Conturi a găsit abateri de 39,6 milioane de lei în raporturile dintre Primăria Galaţi şi SC Industrial Parc SRL * Parcul Industrial zace gol, iar de şase luni SC Industrial Parc SRL are activitatea blocată


Început în 2006, Parcul Industrial Galaţi stă şi acum pustiu, deşi doritori care să-şi dezvolte afaceri aici ar fi. Nici măcar scuza că nu s-au finalizat drumul şi lucrările tehnico-edilitare nu ţine, pentru că totul e gata de anul trecut. Uriaşul pavilion administrativ e rece şi gol ca un mausoleu. Măcar pentru hală s-a găsit o întrebuinţare: adăposteşte ajutoarele UE pentru săracii Galaţiului. Deşi primarul Marius Stan declara, la finele anului trecut, că societatea înfiinţată în 2003 ca să administreze parcul, SC Industrial Parc SRL, va deveni funcţională în două săptămâni, acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, societatea a intrat în vizorul Curţii de Conturi, din cauza neglijenţelor Primăriei manifestate de-a lungul timpului, şi, cel mai grav, riscăm pierderea statutului de Parc Industrial.

Cea mai mare abatere

După cum v-am informat, auditorii Camerei de Conturi Galaţi, structură a Curţii de Conturi a României, au desfăşurat, anul trecut, un audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale municipiului pe anul 2013, iar valoarea estimativă cumulată a abaterilor constatate se ridică la 52,4 milioane de lei. Cea mai mare valoare estimată o au neregulile privind SC Industrial Parc SRL – 39,6 milioane de lei. Dacă Primăria s-a mărginit să ne răspundă că a atacat în instanţă raportul Curţii de Conturi, directorul general al SC Industrial Parc, Costică Voicu, care a contestat şi el raportul, ne-a oferit precizări.

Chirie pentru un sediu care nu există

Potrivit Curţii de Conturi, Primăria nu a încasat venituri în sumă de 766 de lei aferente perioadei 2011 – 2014 rezultate din închirierea spaţiului în suprafaţă de zece metri pătraţi situat în imobilul de pe strada Domnească nr. 38, inclusiv penalităţile de întârziere – 305 de lei. Directorul Costică Voicu spune că e vorba de un spaţiu pe care, fizic, societatea nu l-a avut niciodată, dar că, în urma demersurilor auditorilor, a achitat toată suma.

Rectificare în ultima clipă

Auditorii acuză Primăria că „a aprobat în mod nejustificat bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Industrial Parc SRL pe anii 2012 – 2014, în condiţiile în care operatorul economic nu a desfăşurat nicio activitate în perioada respectivă. Veniturile preliminare au fost supradimensionate în raport cu veniturile încasate efectiv, iar cheltuielile au fost suportate din aportul în bani la capitalul social realizat de către Consiliul Local Galaţi”. Costică Voicu susţine contrariul.

Şi totuşi, anul trecut, pe 10 decembrie, la ultima şedinţă de Consiliu Local, aleşii au rectificat bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Industrial Parc SRL, aprobat în ianuarie. „Ca urmare a nerealizării veniturilor pe care şi le-au propus pe anul 2014 societatea solicită modificări în structura de venituri şi cheltuieli”, se arată în hotărâre. Astfel, în loc de venituri totale de 588.000 de lei şi cheltuielile totale de 587.000 de lei, cum îşi propusese, în urma rectificării a rămas cu venituri şi cheltuieli egale de 170.000 de lei.
Singurul care a găsit ceva de spus a fost consilierul local PDL Victor Dobrea: „S-au investit atâţia bani şi după atâţia ani, poate să răspundă cineva: când putem să începem activitatea acolo şi când, efectiv, vom putea crea şi nişte venituri?”.

Răspunsul a venit de la primarul Marius Stan: „Suntem, în sfârşit într-o fază finală, am dezmembrat, am cadastrat tot terenul acolo, avem o Hotărâre de Consiliu Local mai veche, prin care majoram capitalul social cu terenul propriu-zis. Estimăm ca, după aproximativ două săptămâni, să devină, în sfârşit, funcţională”. Edilul a fost optimist…

Hotărâri degeaba                     

Revenind la raportul Curţii de Conturi, ultima constatare a fost că Primăria nu a adus la îndeplinire prevederile a două hotărâri de Consiliu Local. Prima a fost aprobată în 2007 şi prevedea majorarea capitalului social al SC Industrial Parc SRL cu valoarea terenului în suprafaţă de 21,8 hectare, evaluat la suma de 23,2 milioane de lei (terenul pe care este amenajat Parcul Industrial). Cea de-a doua hotărâre neîndeplinită, aprobată în 2013, stipula majorarea suplimentară a capitalului social al aceluiaşi operator economic cu suma de 16,3 milioane de lei, reprezentând contravaloarea obiectivului de investiţii „Parc Industrial – Zona Liberă Galaţi”. Şi aşa se ajunge la o abatere de 39,6 milioane de lei – valoarea aportului în natură la capitalul social al SC Industrial Parc SRL Galaţi, pentru care, spune Curtea de Conturi, nu au fost depuse demersurile legale de modificare a actului constitutiv.
„Acest aport în natură nu l-am avut niciodată! Nu ştiu de ce nu au fost aduse la îndeplinire aceste hotărâri!”, spune Costică Voicu.
Noi am descoperit, însă, o serie întreagă de hotărâri de Consiliu Local prin care majorarea capitalului social din 2007 era ba revocată, ba repusă în drepturi prin abrogarea hotărârii de revocare.
„În momentul de faţă noi nu avem obiectul muncii! Vin investitori şi spun că vor teren. O firmă pe construcţii ambarcaţiuni vrea să închirieze hala şi o suprafaţă de patru hectare şi ceva. O alta vrea are un proiect cu finanţare europeană, şi o tot amân”, afirmă directorul Industrial Parc SRL.

Un cerc vicios

Neavând terenul care constituie capitalul social, SC Industrial Parc SRL nu a putut încheia contracte cu eventualii investitori. Partea proastă este hotărârea privind majorarea capitalului social nu poate fi pusă în executare pentru că, din 2007, s-a modificat valoarea terenului şi, deci, se impune o reevaluare. Numai că, spune directorul, nu se poate face reevaluarea fără documentaţia cadastrală. „Mi s-a tot promis de la o lună la alta că se rezolvă problema documentaţiei cadastrale care nici azi nu e finalizată. În acest moment, la Oficiul de Cadastru este un program în care dacă suprafaţa mea s-a suprapus un centimetru cu a vecinului, nu intră în program!”, spune Costică Voicu. Ne arată pe geam o parcelă: „Suprafaţa de teren de dincolo de gard, de 2 hectare şi ceva, este tot a Parcului Industrial şi nici acum nu are terminată documentaţia cadastrală. Trebuie să avem acceptul firmei vecine. Ea este de acord să facem dezmembrarea parcelei, dar vrea să rezilieze contractul cu Zona Liberă de la 1 februarie şi atunci stau şi aştept”, spune neputincios.

Activitate blocată de şase luni

O problemă nu vine singură. „Curtea de Conturi a trimis acest raport şi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) care, pe 26 iunie, ne-a informat că nu mai avem voie să facem nicio cheltuială atâta cât timp nu vom avea venituri. Iar în caz de nerespectare, se ajunge la dosar penal. Am primit şi amendă! Din acel moment, m-au blocat! Consiliul de Administraţie nu a mai primit nici un leu, cu toate că vine la şedinţă lunar. Nici eu nu sunt plătit. De anul trecut, din 26 iunie, activitatea societăţii este blocată şi eu nu vreau să o închidem cu totul”, ne-a declarat directorul.

Ce să faci cu 11.000 de lei?

SC Industrial Parc ar putea scăpa de blocaj pentru că mâine Consiliul Local ar trebui să-i aprobe bugetul pe 2015. Directorul plănuise un buget de venituri şi cheltuieli de peste 300.000 de lei, numai că, pe 26 ianuarie, a apărut o prevedere legislativă. Pentru că SC Industrial Parc SRL nu şi-a realizat bugetul de venituri şi cheltuieli în anii 2013 şi 2014 mai mult de 90 la sută, este obligată acum să-şi stabilească venituri totale la nivelul realizărilor din anul precedent. În consecinţă, documentul ajuns pe masa aleşilor prevede un buget de 11.000 de lei!

Costică Voicu nu ştie ce-ar putea face cu aceşti bani. Imaginaţi-vă că, şi fără consumatori energetici, numai menţinerea sub tensiune a celor şase puncte de transformare ale Parcului Industrial generează o factură lunară de 2.000 de lei. Iar oprirea curentului ar duce la o pagubă mai mare: furtul componentelor, oxidarea contactele din cauza mediului înconjurător.
„Există riscul de a pierde titlul de parc industrial! Dar, cu o anumită conduită, fără a da vina unii pe alţii, putem să ajungem în faza de a avea primul contract. Dacă în 2007 se dădea drumul la funcţionarea Parcului Industrial, acum aici putea să fie plin! Şi sunt întrebat de ce n-am avut venituri!”, a conchis directorul Costică Voicu.

Cât s-a investit în Parcul Industrial

Oficial, cele 16,3 milioane de lei cu care a fost majorat capitalul social al SC Industrial Parc SRL reprezintă valoarea a ceea ce s-a făcut acolo: drumuri şi platforme – 4,4 milioane de lei, bazinul de retenţie staţie pompare şi canalizare – 1,5 milioane de lei, reţea de canalizare menajeră şi staţie de pompare – 1,2 milioane de lei, reţelele electrice şi iluminat exterior – 4 milioane de lei, pavilion administrativ – 2,5 milioane de lei, hala de depozitare – 1,1 milioane de lei, cabină poartă – 92.000 de lei, gospodăria de apă şi incendiu – 799.958 de lei şi reţele de apă potabilă şi incendiu – 533.781 de lei.


Cât a COSTAT cabina de la poarta Parcului Industrial. VEZI precizarea viceprimarului gălăţean: (Anca Melinte, 3 martie 2015 – VLG):

Aleşii locali au suferit un adevărat şoc la şedinţa trecută a Consiliului Local, descoperind cât a costat, potrivit documentelor, cabina de la poarta Parcului Industrial – 914.841 de lei (nouă miliarde de lei vechi).

Ei bine, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Potrivit viceprimarului PSD Florin Popa, cele peste 900.000 de lei reprezintă, de fapt, valoarea cumulată a împrejmuirii (gardului) Parcului Industrial şi a cabinei cu pricina, fapt care nu a mai fost precizat, din greşeală, în procesul-verbal final de recepţie a lucrării.

Viceprimarul a precizat că, din suma totală, cea mai mare parte, aproximativ 800.000 de lei reprezintă valoarea împrejmuirii realizare, iar restul constituie valoarea cabinei care a suscitat atâtea discuţii în Consiliul Local.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s