Deszăpezire la costuri umflate


ciumacenco

Un audit al Curţii de Conturi a scos la iveală faptul că gălăţenii au plătit iarna trecută o factură la deszăpezire umflată cu cel puţin 800.000 de lei.

Principalele nereguli semnalează închirierea unor utilaje la preţuri duble faţă de minimul contractat, achitarea unor ore fictive de funcţionare precum şi plata unor utilaje ale unor SRL-uri cu care nu existau contracte.

Astfel, iarna trecută nu au fost folosite cu prioritate utilajele deţinute de serviciul public „Ecosal”, cu toate că aveau tarifele orare de funcţionare cele mai mici comparativ cu toţi ceilalţi prestatori contractaţi.

Întrucât activitatea de deszăpezire a fost delegată serviciului public Ecosal, iar acesta a încheiat contractele de închiriere a utilajelor de deszăpezire, ar fi trebuit ca reprezentanţii acestuia să coordoneze întreaga activitate de deszăpezire. De fapt, solicitarea utilajelor s-a făcut de către personal din cadrul primăriei Municipiului Galaţi, fără a se ţine cont de cuantumul tarifelor orelor de funcţionare…

Vezi articol original 417 cuvinte mai mult

Anunțuri

Un gând despre “Deszăpezire la costuri umflate

  1. Ma intreb ce se alegea de tara noastra daca era asezata in scandinavia? La orice ninsoare ar fi paralizat transporturile, apartamentele inghetate, imposibilitatea de a acoperi facturile de caldura (partiala) cu sume colosale dintr-un salariu minim pe economie, dependenta de importurile de legume si fructe din import (poate chiar din balcani de pe locul actualei Romanii) cu preturi exorbitante umflate de samsari dar cred ca deja am descris actuala Romanie desi nu este asezata inca la cercul polar. Si totusi ce s-ar fi intamplat daca?…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s