Ungaria, sluga trădătoare a tuturor ….


Ungaria a avut în toată istoria ei o singură idee politică, o singură preocupare: să identifice care vecin este mai puternic și să i se bage slugă! Sluga favorită!

4-AUG-1919

A fost de la bun început sluga Vaticanului, a politicii papale! Apoi a trecut de partea Reformei! Când a intrat sub stăpânire otomană s-a simțit foarte bine: în 150 de ani de pașalîc, nici un act de rezistență, nicio încercare de a se elibera de sub jugul turcesc!

Când turcii au fost alungați din Ungaria de oaste habsburgică, nici un ungur nu s-a aflat în armata… eliberatoare!

Când s-a instaurat dualismul austro-ungar, în 1867, a fost cu sprijinul lui Bismarck, care a primit în schimb, de la ministrul ungur de externe de la Viena, trădarea de care s-a făcut vinovată Austria, care avea înțelegere cu Franța să se ajute în cazul unui atac prusac! Austria n-a mai intervenit în 1870, așa cum se angajase prin înțelegeri bilaterale cu Franța, pe mâna trădătoare a ungurului care ocupa funcția de ministru de externe.

Franța a uitat că umilința pierderii războiului franco-prusac din 1870 a fost pricinuită de un bozgor! Instaurarea dualismului a fost principala cauză a destrămării Imperiului Habsburgic, destrămare dorită și de Rusia și de Prusia!

În 1920, după ce Bela Kuhn a fost alungat din Ungaria de armata română, rămași fără stăpân, ungurii s-au trezit pentru prima oară independenți în istoria lor! Repet: era prima oară, de când se știu ungurii în istorie, când nu mai aveau un stăpân, care să le ordone ce să facă!…

Și prima idee politică pe care le-a fătat-o mintea lor a fost să vină la București, cu capul plecat și mâna întinsă, să-i propună lui Ferdinand să le fie și lor rege… Nu-ți vine să crezi că s-au simțit atât de neajutorați: Germania înfrântă, Rusia în durerile nașterii noii societăți comuniste, Austria redusă la mai nimic, iar alături, România Mare!… La cine să ceară „asistență”? Toată istoria lor au fost „asistați”! Au asta în genă! Iar ca orice slugă preferată, sunt foarte făloși că și-au găsit stăpânul cel mai puternic!

Probabil că nu ne iartă nici acum că am refuzat așa slugă, în care nu puteai să te încrezi! Probabil că este cumplit de umilitor să fii refuzată când te oferi și ești refuzată…

Deci Budapesta ocupată de români! Românii s-au purtat boierește cu ei, ca armată de ocupație! După ce a plecat Armata Română, lăsându-i liberi cum nu au mai fost niciodată, după câteva luni trimit o delegație de conți baroni cam de operetă să ne ceară asisitență! desigur că era umilitor să facă acest pas, dar nu se simțeau în stare să umble pe picioarele lor! Iar Bucureștiul îi refuză!… Și mai mare umilință!… Cum să nu ne urască?!… Dar e bine să știm de ce ne urăsc! Mai au și alte motive!

Altele au fost condițiile când în 1880(?) au venit la București o delegație de bulgari să-i propună lui Carol să le fie și lor rege, adică să facem o țară comună! Să refacem „țaratul vlaho-bulgar”! Refuzul lui Ion Brătianu a avut în vedere posibilitatea care se crea astfel pentru ruși de a se amesteca în treburile Țării sub pretext că-i protejează pe bulgari, ca slavi ce sunt aceștia!… Cred că s-a greșit atunci! În Bulgaria de la 1880 limba română era a doua limbă, vorbită de o minoritate românească foarte numeroasă, dar și de mulți ne-români! Româna încă mai era limba francă a Balcanilor! Românismul din sudul Dunării s-ar fi salvat în întregime! Ar fi prosperat!

Nota bene: în alianța noastră, a românilor și ungurilor, cu Germania, în Al 2-lea Război Mondial, primii care au vrut să iasă din această tovărășie au fost ungurii, în martie 1944, când linia frontului era departe de Budapesta! Se uită acest detaliu! Se vorbește de români că i-au trădat pe germani! Dar se uită acest moment rușinos – al câtelea, din istoria ungurimii?!: după ce guvenul ungar a anunțat că își recapătă independența față de Germania și iese sin tratatele de alianță semnate cu Axa, germanii n-au trimis decât un avion, din care s-au parașutat 63 de militari în centrul Budapestei, și cu numai 63 de parașutiști nemții au pus capăt acelui „23 august” unguresc în câteva minute!…
După război, Ungaria a fost cea mai aprigă prigonitoare a germanicilor din Ungaria, obligându-i să se declare maghiari, sub amenințarea cu deportarea în Siberia. Sute de mii de germani din Ungaria s-au lăsat maghiarizați după 1945!

Ungaria a fost cea mai cuminte aliată a Rusiei, și cea mai aprigă conspiratoare împotriva României în cadrul Tratatului de la Varsovia! Așa zisa revoluție ungară din 1956 a fost o răfuială a maghiarilor cu comuniștii evrei, cu evreii din structurile de conducere. O revoltă cu acte de o barbarie cumplită! Mass media a ocolit acest aspect și a declarat acea răfuială ca având caracter anti-sovietic! Nici vorbă de așa ceva: Nagy Istvan era strâns legat de Moscova. Avea grad în Armata Roșie. Doar el și alți unguri bolșevici se oferiseră și participaseră voluntari în comandoul care a asasinat întreaga familie a Țarului!… Pe post de călăi!

Azi, pe linia lui Bela Kuhn, Nagy Istvan, Kadar și a celorlalți cominteniști unguri, nu este deloc exclus ca Budapesta să caute sprijin la Moscova pentru planurile sale anti-românești fantasmagorice, dar care ar putea să le fie utile altora, jucători mai mari!

Anunțuri

33 de gânduri despre “Ungaria, sluga trădătoare a tuturor ….

  1. Ai fumat mocheta sau ce??? Mare istoric esti bre…atatea prostii nu am mai citit doar in cartile voastre de istorie semnat de marii specialisti romani! Bine ca ai precizat ca este un articol, altfel nu seamana cu nimic in afara ca reflecta ura pe care o ai pt Unguri! Doar una dintre aberatiile tale: principalul personaj al tentativei de revolutie din 56 nu se chema Nagy Istvan ci Nagy Imre , si ca sa nu uiti el a fost transferat de rusi in Romania unde a fost torturat de fratii tai…revolutionari… Bine ca la voi mamaliga nu explodeaza, asa nu ati avut niciodata curaj doar sa dati din gura. Oricum ai vrea sa murdaresti pe Unguri, este o realitate pe care nu poti sa ascunzi. In 25 de ani de „libertate” nu ati fost capabili sa construiti 200 de km de autostrada, doar sa furati sau sa vindeti toata tara voastra. Dar sigur ca si asta este vina Ungurilor in mintea ta de molusca retardata.
    Si una ca sa te simti bine in istoria ta de mare natie…. este o asemanare flagranta intre voi romani si unguri: amandoi ati umplut istoria voastra de minciuni si de povesti eroice, amandoi ati falsificat tot ce ati avut la dispozitie ca sa va fabricati un trecut demn si glorios. Amandoi va bateti in piept si va credeti buricul pamantului. Amandoi sunteti aroganti si suferiti de un sentiment profund de inferioritate! Amandoi sunteti nationalisti, sovini si inculti pt o mare parte dintre voi. Voi, pedeasupra credeti ca sunteti mai presus de Unguri si mai nou chiar vreti sa credeti ca Europa vine de la voi….. Singura diferenta este ca Ungurii au avut norocul sa fie influentati de vecini civilizati iar voi ati preferat influenta balcanica decat westica si ati devenit un popor spagar si cersetor mai rau ca mentorii vostrii, Turcii. Occidentul e plin de cersatori si de hoti romani, sunteti rusinea europei.
    In 25 de ani ati fost incapabili sa schimbati ceva in tara aia, va trebe un presedinte german ca sa va traga afara din mediocritatea voastra si sa va puna la lucru ca de voi nu sunteti buni doar sa faceti ca Ponta si ceilalti „Escu” pe care ia-ti votat! Pacat ca nu a iesit un Ungur la presedintie …. numai atata va lipsea sa muriti de ciuda….nu de ciuma!!

    Apreciază

  2. Felicitari, Clara, pentru vederea clară. Stefan a pus articolul asta ca un răspuns la bătaia de joc pe care o fac șovinii maghiari, chiar din diaspora maghiară, inclusiv în România, de a denigra românii, în planul lor diabolic de a stăpîni din nou un teritoriu majoritar ale altor etnii. Nu e de luat foarte în serios nici ăsta nici cele la care răspunde el, vrea doar o reacție a societății de a se asana moral, de a nu accepta judecățile superficiale și lacome ale politicienilor învrăjbitori. Dacă a obținut o reacție de la tine, înseamnă că a izbutit ceva. Iti multumim!

    Apreciază

  3. Un articol extrem de slab scris un neica nimeni habarnist in istorie…un plagiator marunt care cerseste atentie…probabil masa nu i-a dat tzatza destul. Ferdinand si Carol au fost romani ce sa zic cu Tot neamul hohenzollerilor…muntenia nu a fost sute de ani sub dominatia otomana nu degeaba a devenit romania tara de spagari…apropo Cineva stie ceva despre istoria romanilor intre anii 200 si 1200? Hunii au fost Prin zona (campia pannonica) Prin anii 800 si ceva…

    Apreciază

  4. Buna! Chiar azi am dat de acest articol. Recunosc, sunt maghiar si cand am citit randurile voastre era ca si cum as fi primit o lovitura sub centura. Nu mi-a cazut bine ceea ce am vazut, dar respect parerea tuturor. Sincer sa fiu, e prima data cand vad ceva atat de „anti-unguri”. Eu nu am nimic cu romanii, cu Romania si Ungaria „MARE”, pentru ca toata isotria si tara aceasta este doar o poveste ghicita si condusa de niste oameni lacomi care nu se satura de bani furati niciodata. Eu consider ca peste tot asa e, nu numai la noi. Daca nu am fi fost lacomi, nu ar mai fi existat nici macar un razboi de-alungul istoriei. Sunt jurnalista si cunosc foarte bine atat legislatia cat si regurile democratiei, asa ca putem sa postam cu totii parerile noastre asa cum sunt, fara nici o rusine. Asa ca permiteti-mi sa va exprim si eu parerea mea despre noi toti: unguri sau romani, care este diferenta pentru numele lui Dumnezeu? Pe cine-l afecteaza istoria? Eu zic sa nu lasam zvonurile sa ne afecteze viata nostra din prezent si nici mandria noastra. Adica e timpul sa traim in prezent si nu in trecut. Ce s-a intamplat s-a intamplat. Cu totii am fost prosti… Exemplu: Vlad Tepes: nu era mai usor sa ucida oamenii si sa le lase acolo sa putrezeasca? Pentru ce a mai folosit capul mortiilor pentru ornament? Ca sa fie el mai smecher, ah? Pai vedeti, asa am fost si asa suntem cu totii si in ziua de azi, din nefericire. Ne mandrim cu istoria nostra, ca uite ce oameni faimosi am avut, ca Vlad Tepes sau Istvan, dar defapt nu ne mandrim cu nimic, ca noi nu am facut nimic. Nimic nu s-a schimbat din pacate, si in ziua de azi nu mai conteaza omenirea, conteaza cine-i mai tare si cine are BMW si cine nu… EXISTA UN SINGUR ADEVAR IN TOATA ISTORIA NOASTRA: PENTRU O BUCATA DE PAMANT SUNTEM CAPABILI SA NE OMORAM, atat de prosti suntem si nu suntem capabili sa invatam din greselile stramosilor nostri. Si uite: se repeta istoria (ex.Ucraina). Eu am invatat la scoala 3 versiuni ale istoriei romanesti dragilor, repet, trei versiuni DIFERITE… La clasele I.-IV-a am invatat prima versiune cu daci si cu romani, in scoala generala am invatat istoria maghiara unde totul a fost diferit si in liceu am invatat a 3-a versiune despre istoria voastra, dupa care mi-am dat seama ca fiecare ramane cu p**** masi si gata,pentru ca totul este ghicit si predat asa cum vor cei de sus, in asa fel ca noi cu totii sa ramanem niste prosti in continuare, ca sa ne manipuleze si sa ne omoram intre noi psihic si fizic, sa facem treburile astea murdare in locul lor. Acum ar trebui sa scriu si eu un articol despre istoria romaneasca, o versiune in care sa zic ca cele 3 versiuni au fost minciuni, NU, pentru ca nu ma intereseaza nici macar ISTORIA UNGURILOR, de ce sa-mi bag nasul in istoria unui alt popor? Noi oamenii suntem atat de mici pe pamantul acesta, serios, niciodata nu v-ati gandit ca zilele noastre sunt numarate si pretioase,dar conduse de niste forte supranaturale pe care nimeni nu le intelege? La acestea ar trebui sa ne gandim, nu la istorie. Sa ne gandim oare cum supravietuim anii care urmeaza, pentru ca pana acum „am tot furat”, cei care „au” sau „am” furat, dar it’s time to pay someday, for the bad things we have done over the centuries, don’t you think? De ce nu ne preocupa niciodata viitorul poporului, de ce ne preocupa mereu doar trecutul si originea noastra? Cu ce ne ajuta? Si daca acum tara asta ar fi Germania si am fi cu toti niste minoritati ce s-ar intampla? Am da vina pe Germani, nu? Intotdeauna exista un vinovat! Sau sa zicem ca ar fi Ungaria?Nu vedeti ca si Ungaria sta mai bine pe plan financiar decat tara asta? Nu vedeti in ce coruptie traim? Cine o sa va ajute? Basescu sau Ion de la tara care va deveni presedinte pentru ca un „domn” ca Gigi Becali l-a ajutat? Ungaria nu are nevoie de ajutor, deocamdata noi, Romania avem datorii si suntem pe cale de disparitie din cauza emigrarilor. Eu zic ca in loc sa ne certam, ar fi timpul sa NE UNIM, pentru ca deocamdata noi IMPREUNA TRAIM IN MIZERIA ASTA PE CARE TOT NOI IMPREUNA AM FACUT-O TOT DIN CAUZA ISTORIEI.

    Apreciază

  5. istoria pe care am invatat-o este falsa dar in legatura cu ungurii este adevarata
    asta este dovedit prin ceace fac ei astazi contra ROMANILOR pe plan politic bine-nteles cu ajutorul idiotilor de politicieni romani care au vandut tara la toti

    Apreciază

  6. Polemica cam usoara,de ce nu meditati mai mult si vorbiti mai putin.
    Sa-i lasam pe unguri,are cine sa-i judece ca si pe cei ce fac jocurile.
    Voi nu simtiti schimbarea ce se produce?

    Apreciază

  7. esti bland in limbaj cand vorbesti doar de ”multe in neregula in toata istoria”; in fapt istoria e plina si de consemnarea unor hoti la nivel maxim , de abjectii din cele mai revoltatoare , din antichitate pana acuma ; suntem un neam tanar , emancipat tarziu , atunci cand ungurii aveau deja o civilizatie aici , la un moment dat prima in Europa ppt niste zeci de ani ; slaba consolare , una a mujicului prost si primitiv , de a calca armat intr-o capiitala europeana rasata dar sub B.Kun in deriva , ca-n tot secolul 19 si 20 ; iar alegatia ca a fost ”sluga puternicilor” e doar chestie de interpretare , nu si de adevar istoric ; nici un istoric serios roman nu face asemenea afirmatii-gafe care il scot din circuitul de idei civilizate si profesioniste pt a-l trimite la lada cu extremisti a comentatorilor incitatori .

    Apreciază

  8. sunt multe in neregula in toata istoria ….. dar tre’ sa mai simtim si noi o mica razbunare, precum opinca in cerul Budapestei 😀 Iar faptul ca Ungaria a fost sluga puternicilor, e adevarat.

    Apreciază

  9. noi , ca natie , nu trebuie sa fim nici pro , nici contra unei natii din motive de nici un fel ; ce avem noi de impartit cu ungurii ? am luat ce-am avut de luat ca teritoriu pt. intregirea tarii si gata ; vezi sumedenia de casatorii mixte din Ardeal ca si inexistenta unor dispute de vreun fel , vreodata , intre cele doua popoare ; e evidenta sursa invrajbitoare din care ti-ai procurat jalnicul material de aici ; asemenea chestii a la vadim nu-ti fac cinste nici tie , nici vreunui alt roman adevarat ; dar da tare bine la unii sa aiba pe cine injura aiurea cand situatia materiala a fiecaruia e de fapt cauza tuturor necazurilor noastre , a celor mai multi dintre noi ; pacat si trist e ce vad aici ; cauta macar la BVAU mai multe istorii ale acestui popor , dupa care mai putem discuta pe amanunte , perioade , evenimente ; dar a raspandi asemenea creatii ale unor activisti specializati in asmutiri , incriminari , incitari gratuite …..Esti tanar . Tu nu simti ca ceva e-n neregula in acest text ?

    Apreciază

  10. cu atat mai rau ; asta se numeste psihoza de masa , raspandirea unor angoase la nivelul unor largi paturi ale populatiei ignorante , putin educate si usor de manipulat ; is multe de spus aici , mai ales ca e si chestie folosita cu mare succes in politica .

    Apreciază

  11. cand nu mentionezi nici o bibliografie sau sursa de documentare nu poti emite pareri despre adevar sau minciuna asupra unor astfel de aspecte ; e o chestiune de logica elementara ; poate am fost prea aspru in critica mea , dar in probleme de istorie lucrurile nu-s chiar atat de usor de sucit , daca ai niste pretentii de la tine ; iar tu am observat ca ai ; in rest , stii vorba aia , ”la fotbal si la politica -se aplica si la istorie prin extindere – se pricepe orice baba”.

    Apreciază

  12. articol tendentios , bazat pe interpretari aberante ale istoriei , cam a la Dan Brown sau P.Corut , cautand sa evidentieze care-s ”raii railor de pe acest pamant” ; in nota asta se poate scrie si despre evrei care ”l-au omorat pe Iisus” si nu-l recunosc , care conduc lumea prin finanta mondiala si Mossad , despre rusi , arabii mahomedani samd ; asemenea incropiri nu-s bune nici de propaganda in ziua de azi ; sunt convins ca daca ti-as cere bibliografia dupa care ai realizat o asemenea ciudatenie , ai da din colt in colt ; astept mai mult de la tine .

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s