Observații privind conflictul de interese al Europarlamentarilor


Codul de conduită, întocmit pentru prevenirea corupţiei în rândul europarlamentarilor, lasă de dorit. Pentru că nu se fac verificări temeinice, apar situaţii de potenţial conflict de interese. Este opinia unor experţi de la două reputate ONG-uri din Bruxelles.

Declaraţiile de interese financiare, pe care euroaleşii au obligaţia să le depună, nu sunt verificate în mod regulat, pentru a se stabili dacă există riscul apariţiei unor conflicte între îndatoririle publice şi angajamentele particulare – este de părere organizaţia Friends of the Earth Europe.

La rândul său, un expert de la biroul din Bruxelles al Transparency International atrage atenţia asupra aceluiaşi neajuns al codului de conduită.

„Nu există o monitorizare permanentă din partea Parlamentului European. Depistarea eventualelor conflicte de interese depinde mai mult de societatea civilă şi de presă. Acestea urmăresc ce fac europarlamentarii, dacă declaraţiile lor de interese sunt corecte”, spune Ronny Patz,  expert Transparency International.

Decidenţii europeni ar trebui să fie conştienţi că, mai ales acum, în vreme de criză, electoratul este extrem de atent la chestiuni ce ţin de etică şi de corupţie.

1 (1)

Codul de conduită a fost pus la punct după scandalul „Mită contra amendamente”, în care câţiva europarlamentari, între ei şi Adrian Severin, au fost înregistraţi de falşi activiști, în timp ce promiteau să susţină modificarea legislaţiei europene, în schimbul unor sume de bani.

sursa: www.stiri.tvr.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s