Studenții galațiului au ieșit azi în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. Taxe mai mici, bani mai mulți!


Astăzi, am participat la protestul organizat de L.S.G. și de A.N.O.S.R. pentru a cere 6% din P.I.B. pentru învățământ. Momentan, învățământul este subfinanțat, fiindu-i alocat doar 2,8% din P.I.B.

Protestul a început la ora 14:00, când studenții s-au adunat în fața căminului H pentru ca mai apoi să plece în marș organizat, către Prefectură și Universitate. După o escală scurtă la Prefectură, studenții s-au îndreptat către Universitate, unde au aprins niște lumânări pentru sistemul de învățământ românesc, care va muri în curând. Mai apoi s-au aliniat din nou în fața Prefecturii și au scandat aproximativ 10 minute.

Cotidianul Viața Liberă Galați scrie:

După ce, săptămâna trecută, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au ieşit în stradă, la un miting organizat în Capitală, săptămâna aceasta a fost rândul studenţilor să facă acelaşi lucru. Miercuri, în mai multe centre universitare din ţară, inclusiv la Galaţi, studenţii membri în Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România au protestat faţă de modul în care este finanţat învăţământul, deşi politicienii au semnat un Pact al Educaţiei prin care îşi propuneau să aloce acestui domeniu 6 la sută din PIB. În jur de 200 de studenţi ai Universităţii „Dunărea de Jos” au mărşăluit, miercuri după-amiază, în zona pietonală, pe traseul Campus – Prefectura Galaţi, huiduind şi afişând mesaje acide pentru guvernanţi. Ei s-au oprit întâi în faţa Facultăţii de Mecanică, apoi la sediul central al universităţii, unde au aprins lumânări pentru sistemul educaţional românesc, iar în final în faţa Prefecturii. „Principala noastră problemă la nivel local este nivelul taxelor, în unele cazuri acestea ajungând şi la 3.000 de lei pe an, o sumă foarte mare pentru nivelul socio-economic din jurul oraşului Galaţi. Uşor-uşor, studenţii nu îşi vor mai permite să vină la facultate. Tot din această cauză, doar 50 la sută dintre studenţii de anul I din întreaga ţară mai ajung să termine facultatea”, a declarat preşedintele Ligii Studenţilor Galaţi, Ionuţ Dumitraşcu. Pe lângă alocarea a 6 la sută din PIB pentru educaţie, studenţii din întreaga ţară cer să crească finanţarea de baza a universităţilor până la valoarea din 2008, să fie mărită cu 30 la sută subvenţia cămine-cantine şi să crească fondul de burse cu destinaţie clară către bursele sociale.

Studenții pe treptele Universității (poza aparține cotidianului Viața Liberă)

522022_638873059496835_157082282_n

Studenții pe treptele Universității
Aprinderea lumânărilor (studenții din dreapta jos, a imaginii, stau aplecați pentru a aprinde lumânări)
Studenții în fața Prefecturii Galați

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s