Acţiune de ecologizare marca Noua Republică Galaţi în Ţiglina 3


Acţiune de ecologizare desfăşurată de Partidul Noua Republică – Filiala Galaţi

Municipiul Galaţi

 

Mai e cineva aici? Eu vreau un oras curat.

Membrii Partidului Noua Republică, Filiala Galaţi, alături de inimoşi voluntari, vor desfăşura sâmbătă, 3 august, o acţiune de ecologizare în cartierul Ţiglina 3. Îi invităm pe cei mici, pe bunici şi părinţi, dar mai ales pe tinerii gălăţeni, să vină alături de noi pentru un oraş curat, Sâmbătă, 3 august, ora 10:00, la ” Capătul lui 9”, ultima staţie de autobuz a traseelor 9 şi 104, Ţiglina 3. Acţiunea are ca scop curăţarea trotuarelor, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii şi a spaţiilor verzi din cartierul Ţiglina 3. Nu ne vom limita însă doar la a face curăţenie în urma celor cu mai puţin bun simţ, pentru ca în câteva zile mizeria să troneze din nou. Vrem să trezim respectul pentru curăţenie. Vom sta de vorba cu locuitorii din zonă, le vom oferi pliante motivaţionale: Eu vreau un oras curat, în scopul sensibilizarii şi al responsabilizarii faţă de aspectul cartierelor în care locuiesc. De asemenea, acolo unde este cazul, vom aduce la cunoştinţa administraţiei locale existenţa unor focare de mizerie şi infecţie care necesită intervenţia Ecosalului. În urma ecologizării desfăşurate în Ţiglina 2, Noua Republică Filala Galaţi a depus la registratura Primăriei Galaţi adresa înregistrată cu numărul 32055/17.07.2013, prin care am solicitat curăţarea intrândului cu scări din imediata apropiere a staţiei de autobuz din Ţiglina 2, transformat în toaletă publică. Menţionăm că ecologizarea din Ţiglina 3 este a treia acţiune dintr-o campanie ce va cuprinde toate cartierele municipiului Galaţi + plaja de pe malul tulcean al Dunării şi digul dintre Galaţi şi Brăila.

Informaţii suplimentare la: https://www.facebook.com/events/464225590336161/?fref=ts

Echipa P.N.R. asigură saci menajeri, mănuşi de menaj dar şi apă pentru voluntari.

Vă aşteptăm în Ţiglina 3, la “Capătul lui 9”, pe 3 august, ora 10:00, să facem oraşul mai curat!

CRISTINA DOBREANU – PREŞEDINTE P.N.R. GALAŢI

0724.149.358  –  cristina.dobreanu@nouarepublica.ro

ŞTEFAN BĂDIŢĂ – INIŢIATOR PROIECT, MEMBRU P.N.R. GALAŢI

0751.566.742 – stefan_gl_rou@yahoo.comhttps://stefanbadita.wordpress.com/

PARTIDUL NOUA REPUBLICĂ GALAŢI

http://pnouarepublicagalati.wordpress.com/    –   galati@nouarepublica.ro      

romania - Copy (3) - Copyromania - Copy (2)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s