City Race Galați, la final!


S-a încheiat ieri, 27 mai, City Race Galați.

                  După 4 ore de alergat de la Păpădie, la Inelul de Rocadă, sărutând un manechin, xeroxându-și fața, trecând trecerea de pietoni în mersul piticului, cerșind mila trecătorilor, punând mâna pe curul babelor, băgându-și floricele în orificiile faciale, mumificându-se, reciclându-se, vizitând parcul de unde strigă Che Guevarra, alergând mai apoi prin Londra, Praga, Viena…. toate în același loc, dorindu-și toți mâna Muzei Eminesciene, mâncând un covrig, făcând-o pe super eroii, cu chiloți deasupra, oferind inghețată în timp ce dormeau pe stradă, ca mai apoi după trezire să dirijeze traficul și să fie plimbați pe post de câini, de un pensionar care era îmbrăcat în tricou fuckhsia și care asculta Lordi, în timp ce mâncau iarbă, ca mai apoi să pape o vată de zahăr și așa dulci cum au fost, s-au băgat sub o mașină, fiind trași de păr spre casa fără pereți, în stilul oamenilor de peșteră, ca mai apoi să cadă pe scările Pasajului Economiei, în față la 365, mergând la final pe apă, toți concurenții au fost epuizați fizic.

Prima ediție, emoții pentru organizatori, totul însă, a fost foarte bine, foarte tare, foarte original. La finalul competiției clasamentul a fost următorul:

1.  BIG UP – 268 puncte (au sosit primii în locația finală)
2.  ELECTRO – 268 puncte
3.  CHARMING CHICKS – 253 puncte
4.  FREE RUNNERS – 251 puncte
5.  A360 – 245 puncte
6.  PEDOBEARS – 234 puncte
7.  SEVEN – 233 puncte
8.  SUNSHINE TEAM – 231
9.   BLACK SWANS – 226 puncte
10. BLACK TEAM – 224 puncte
11. OSC – 223 puncte
12. ROMÂNIA MARE – 214 puncte
13. GREEN GANG – 203 puncte
14. BLACK SUNDAY– 174 puncte
15. LEGION ETRANGERE – 174 puncte
16. SPEEDY – 166 puncte
17. XYZ – 165 puncte

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s