Vânzarea României…..


2012, România, un stat în sud-estul Europei, 19 milioane de locuitori, un stat bogat, cu un popor sărac, un stat prost administrat, prost condus, un stat HANDICAPAT. Un stat ce-și gonește locuitorii, un stat în cădere liberă, un stat vândut sistematic după 1989, de către toate guvernele. Un stat în care românii se simt străini, în care minoritățile și biserica au drepturi speciale iar tinerii au fost manipulați, prostiți, mințiți și derutați în mod voit, cu tot felul de reforme și promisiuni referitoare la angajări, învățământ, sport, turism, etc. Mai mult, doar în România tinerii sunt marginalizați și considerați pleava țării, cei care vor distruge țara în viitor, deoarece guvernele și mass-media au contribuit la distrugerea creierelor, iar cele care au mai rămas își bagă pula-n ea de țară și după liceu sau facultate caută Canada, SUA, Danemarca, Anglia, Germania, Suedia și Australia. România, un stat ce în lumea mare are renumele de statul curvelor, hoților, bolnavilor de SIDA, necivilizaților, împuțiților, trădătorilor, trișorilor, mincinoșilor, needucaților, țiganilor, etc. Din țara fără nicio datorie în lume, am ajuns una dintre cele mai îndatorate țări pe oriunde și mai suntem și „sfătuiți” să iertăm pe alții de datoriile pe care le au (Germania, Grecia, Irak, Libia) dar să și contribuim la fondul de salvare a Greciei și Italiei. Suntem criticați că nu dăm ajutoare altor țări, dar nouă nu ne dă nimeni. Am fost făcuți în fel și chip de ziare că nu am trimis decât 50.000 de euro victimelor din Haiti, dar nouă la inundații, inzăpeziri sau alte calamități, nu ne trimite nimeni…… Mai nou, Israelul vroia să fim învinuiți pentru holocaust la fel ca și Germania, să ocupăm treapta de organizatori și inițiatori ai holocaustului. Suntem singura țară unde țiganii creează probleme și au atâtea drepturi. Singura țară ce are 70% din teritoriu cumpărat de Biserica Română Ortodoxă. Singura țară unde oamenii sunt săraci și preoții bogați! Singura țară unde guvernul dă bani pentru construirea de biserici, luând de la spitale, autostrăzi și școli…..

Avem facultăţi, diplome şi absolvenţi, dar nu avem locuri de muncă. Paradoxal, numai în ultimii 3 ani, în România s-au derulat sute de proiecte care îşi propun corelarea învăţământului românesc cu piaţa muncii.

ASTA E ȚARA MEA, O IUBESC, IUBESC ROMÂNII, SUNT GATA SĂ LUPT PENTRU ORICE MILIMETRU DE PĂMÂNT ȘI PENTRU DREPTATEA POPORULUI ROMÂN!

CE S-A VÂNDUT, ÎNCHIS, DISTRUS ÎN ROMÂNIA DUPĂ 1989:

1. Sidex Galați.

2. Fabrica de zahăr Sascut.

3. Combinatul Chimic Brăila-Chiscani.

4. Chimica Mărășești.

5. Șantierul Naval Galați.

6. Șantierul Naval Mangalia.

7. Flota României.

8. CAP-urile.

9. Insula Șerpilor.

10. Flota României.

11.  Poșta Română.

12. CFR-ul (marfă, călători, infrastructură, marketing).

13. Combinatul Siderurgic de la Călărași.

14. BCR.

15. Automobile Craiova.

16. Romtelecom.

17. Rulmenți Ploiești.

18.  Romcin.

19. Rocar București.

20. BRD.

21. Automobile Dacia.

22. Casial Hunedoara.

23. Rafo Onești.

24. Roman Brașov.

25. Mechel Câmpia Turzii.

26. Famos Suceava.

27. Combinatul Siderurgic Reșița.

28. ALRO Slatina.

29. Electroputere Craiova.

30. Petrom.

31. Roșia Montană.

32. IMGB.

33. Tractorul Brașov.

34. IPRS Băneasa.

35. Fabrica de sticlă de la Buzău.

36. Balneoclimaterica Sovata.

37. Alum Tulcea.

38. Silcotub.

39. Combinatul Siderurgic Hunedoara.

40. C.O.S. Târgoviște.

41. Cord Buzău.

42. ISCL Galați.

43. Șantierul Naval Giurgiu.

44. Șantierul Naval Brăila.

………………………………………… ș.a.m.d.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s